Dragostea este poate sentimental cel mai gingas despre care fiecare cuvant spus si mai ales scris trebuie cantarit de o mie de ori. Dragostea este un sentiment atat de profound, incat antreneaza toata fiinta omului.
Unii spun ca profunzimea dragostei ar rezulta din instinctual de reproducere; cica specia insasi “se joaca” de-a dragostea, ca sa “infrumuseteze” un “instinct atat de van, ce le-apare si la paseri de vre-o doua ori pe an”. Daca ar fi asa, atunci dragostea si-ar pierde orice semnificatie umana, orice frumusete. Dragostea umana se deosebeste radical de “jocul instinctelor” pe care-l intalnim la animale. Omul s-a desprins de mult de animalitate, iar esenta lui specific umana se cristalizeaza cu o mare limpezime si in sentimental de dragoste. Fara nici o exagerare se poate afirma ca cineva isi dezvaluie trasaturile sale cu adevarat omenesti in continutul sentimentelor lui de dragoste si in modul in care si le manifesta.
Inainte de orice, dragostea autentica implica un mare respect si o deosebita pretuire fata de partener; pe cel pe care il iubesti nu il poti considera un obiect de distractie, de batjocura, de injosire. Injosindu-l pe iubit/a, te injosesti tu insuti.
Daca dragostea implica pretuirea partenerului, inseamna ca pentru a iubi trebuie sa fii tu insuti demn, sa reprezinti pentru cel ce te iubeste intruchiparea vie a unor insusiri vrednice de pretuire si respect.
La adolescenta iubim adesea o “fiinta visata” asa cum ne-am dori-o, cum ne-o inchipuim, si cu inima inflacarata cautam in realitate intruchiparea visului. Desigur o gasim, caci si visul insusi tot din realitate a izvorat. Unii spun ca aceasta se cheama “romantism” si “lipsa de simt practice”.
O iubire lipsita de romantism, de visare, de nobile nazuinte, nici nu-I iubire. Cat priveste “simtul practice”, acesta ar fi, probabil, ramanea in “jocul instinctelor”; acest josnic “simt practice” inseamna uciderea dragostei, revenirea la animalitate, uitarea ca esti om.
Desi toate cele de mai suss scrise, pot spune ca nu putem san e lasam robiti de afectivitate, trebuie sa trecem prin filtru constiintei noastre sentimentele, confruntandu-le in primul rand cu cerintele vietii noastre noi.
FIECARE IUBESTE IN FELUL LUI DAR FIECARE SE STRADUIESTE SA IMPLETEASCA IN DRAGOSTE CE ARE MAI BUN, MAI DE PRET IN SUFLET. SA FIE SINCER SI CINSTIT. SA SE POARTE CU DEMNITATE.
Unii spun ca profunzimea dragostei ar rezulta din instinctual de reproducere; cica specia insasi “se joaca” de-a dragostea, ca sa “infrumuseteze” un “instinct atat de van, ce le-apare si la paseri de vre-o doua ori pe an”. Daca ar fi asa, atunci dragostea si-ar pierde orice semnificatie umana, orice frumusete. Dragostea umana se deosebeste radical de “jocul instinctelor” pe care-l intalnim la animale. Omul s-a desprins de mult de animalitate, iar esenta lui specific umana se cristalizeaza cu o mare limpezime si in sentimental de dragoste. Fara nici o exagerare se poate afirma ca cineva isi dezvaluie trasaturile sale cu adevarat omenesti in continutul sentimentelor lui de dragoste si in modul in care si le manifesta.
Inainte de orice, dragostea autentica implica un mare respect si o deosebita pretuire fata de partener; pe cel pe care il iubesti nu il poti considera un obiect de distractie, de batjocura, de injosire. Injosindu-l pe iubit/a, te injosesti tu insuti.
Daca dragostea implica pretuirea partenerului, inseamna ca pentru a iubi trebuie sa fii tu insuti demn, sa reprezinti pentru cel ce te iubeste intruchiparea vie a unor insusiri vrednice de pretuire si respect.
La adolescenta iubim adesea o “fiinta visata” asa cum ne-am dori-o, cum ne-o inchipuim, si cu inima inflacarata cautam in realitate intruchiparea visului. Desigur o gasim, caci si visul insusi tot din realitate a izvorat. Unii spun ca aceasta se cheama “romantism” si “lipsa de simt practice”.
O iubire lipsita de romantism, de visare, de nobile nazuinte, nici nu-I iubire. Cat priveste “simtul practice”, acesta ar fi, probabil, ramanea in “jocul instinctelor”; acest josnic “simt practice” inseamna uciderea dragostei, revenirea la animalitate, uitarea ca esti om.
Desi toate cele de mai suss scrise, pot spune ca nu putem san e lasam robiti de afectivitate, trebuie sa trecem prin filtru constiintei noastre sentimentele, confruntandu-le in primul rand cu cerintele vietii noastre noi.
FIECARE IUBESTE IN FELUL LUI DAR FIECARE SE STRADUIESTE SA IMPLETEASCA IN DRAGOSTE CE ARE MAI BUN, MAI DE PRET IN SUFLET. SA FIE SINCER SI CINSTIT. SA SE POARTE CU DEMNITATE.
