Receptia TV radiodifuzata prin intermediul satelitilor geostationari a fost o noutate in domeniul receptiei Tv propriu-zise. Prima idee referitoare la utilizarea satelitilor geostationari ca relee in transmisia de date a fost emisa de ARTHUR C. Clarke in revista Wireless World din octombrie 1945. Desigur, in acel moment, totul nu era decat o ipoteza stiintifica, primul satelit artificial al Pamantului, Sputnic 1, fiind lansat de catre URSS abia in octombrie 1957.
Odata cu evolutia rapida a tehnicii rachetelor, atat greutatea cat si gabaritul satelitilor artificiali au crescut semnificativ, creindu-se astfel baza materiala a utilizarii lor ca relee de comunicatii in radiofrecventa. Pentru a se putea face o apreciere a progresului tehnic in domeniu, trebuie spus ca , daca Sputnic 1 avea 83,5 kg, la numai trei ani, in 1960, Sputnic 4 cantarea 4.600 kg. Asemanator, si satelitii americani au prezentat o crestere spectaculoasa a greutatii. Primul satelit American Vanguard 1, lansat in Martie 1958, cantarea numai 1,36 kg, iar Score, lansat in decembrie 1958, avea 4.000 kg.
Odata rezolvata problema ridicarii pe orbita a unor sateliti de mare greutate, s-a pus problema utilizarii lor ca relee de transmisie. Primele utilizari s-au facut utilizand satelitul ca releu pasiv. Astfel, primul satelit de acest tip a fost Echo 1, lansat in 1960, care era un balon din masa plastica aluminizata. El a fost ridicat pe orbita pliat, ca apoi, ca apoi sub influenta caldurii solare, substantele cuprinse in el sub forma de pulberi sa se transforme in gaze, umflandu-l. Cu un emitator de 20 kW s-a putut asigura o transmisie de imagini fixe intre Europa si
Au urmat o serie de sateliti de acelasi tip care, desi aveau performante imbunatatite, n-au dat rezultatele scontate. Din acest motiv, ideea satelitilor de tip “releu pasiv” a fost practice abandonata, trecandu-se la dezvoltarea tehnicii de relee active.
Primii sateliti de acest tip aveau traiectorii eliptice si planuri orbitale inclinate fata de planul ecuatorial, ceea ce facea ca pozitia lor fata de Pamant sa fie variabila, deci si legaturile Pamant-satelit si satelit- Pamant sa fie numai temporare (cateva zeci de minute la rotatie).
In vederea asigurarii unei legaturi permanente Pamant-satelit si invers, s-a impus necesitatea utilizarii unor sateliti geostationari, adica sateliti care se rotesc sincron cu Pamantul, deci care raman tot timpul pe verticala unui anumit punct de sol.
In urma studiilor facute in acest sens, s-a ajuns la concluzia ca un satelit geostationary utilizabil in telecomunicatii trebuie sa aiba planul orbital in planul ecuatorial al Pamantului, iar inaltimea sa fata de sol sa fie de circa 36.000 km.
Primii sateliti geostationari de radiocomunicatii au fost cei din seria Syncom, lansati de catre SUA in perioada 1963-1964. Dup ace lansarea satelitului Syncom 1 a fost ratata, ceilalti doi sateliti ai seriei, Syncorn 2 si Syncom 3, au fost active mai multi ani, cu Syncom 3 asigurandu-se transmisia TV a Jocurilor Olimpice din Japonia in SUA in anul 1964.
Toti satelitii geostationari de radiocomunicatii utilizati in perioada deceniului sapte si in prima jumatate a deceniului opt au fost sateliti profesionali, prelucrarea si redistribuirea semnalelor fiind facute de catre statiile de la sol.
O “deficienta” a acestor sateliti a fost faptul ca pozitia lor in spatiu nu putea fi asigurata decat in anumite tolerante, ceea ce a dus evident la complicarea sistemului mecanic de fixare si urmarire al antenelor de pe sol.
Primul satelit artificial geostationar utilizat pentru radiodifuzarea programelor TV direct la marele public a fost satelitul ATS lansat de catre SUA in 1978. Acest satelit a transmis, in zona Indiei, programe TV in gama de 0,8….2,65 GHz. Campul electromagnetic asigurat la sol cat si stabilitatea sa in spatiu, au permis receptionarea emisiunilor TV chiar si de catre persoanele particulare cu instalatii de receptie individuale, relative simple.
Ca urmare a perspectivelor utilizarii satelitilor geostationari in radiocomunicatii in general si in radiodifuzarea TV, in special, in 1977 s-a tinut la Geneva “Conferinta administrativa mondiala a radiocomunicatiilor prin satelit”, la care s-au stabilit parametrii tehnici ai canalului TV transmis prin satelit pentru marele public.
Tot la aceasta conferinta s-a stabilit programul de dezvoltare al transmisiilor TV prin satelit pentru toate regiunile lumii, cu exceptia continentului american, care are un program propriu de dezvoltare.
Ca o consecinta a progresului tehnic spectaculos din acest domeniu cat si a unor programe speciale de dezvoltare a transmisiei TV prin satelit, in deceniul al noualea au fost lansati foarte multi sateliti geostationari de radiocomunicatii.
In anul 1992, in zona Europeana puteau fi receptionate, cu instalatii individuale programele TV de la 12 sateliti geostationari.
Canalul free-to-air este acel canal de televiziune care nu are nici un cost de receptare. In Romania de exemplu, astfel de canale free-to-air sunt: Antena 3, Pro TV, Prima TV, TVR international, Realitatea TV, B1TV etc.
Constelatii de sateliti de televiziune mai importante poarta urmatoarele nume: Intelsat, Americom, Sirius, HotBird, Astra, Arabsat, Spaceway, PanAmSat, Amo
Astazi satelitii Pamantului au noi functii, aceea de transmitatori ai internetului si a telefoniei mobile; functii mult mai noi si mai acaparatoare pentru majoritatea beneficiarilor.
BIBLIOGRAFIE:
Titu I. Bajenescu- Comunicatii prin satelit, Editura Matrixrom,
